Părintele Mihail Bobârnat, vrednic ucenic al părintelui Teofil Părăian și duhovnic al Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, a adunat din experiența marilor duhovnici pe lângă care a ucenicit. Într-un scurt dialog ne-a împărtășit și nouă povețe duhovnicești despre post pe care le aducem spre folos înaintea cititorilor.
Preacuvioase Părinte Mihail, de-a lungul viețuirii în mănăstire l-ați cunoscut îndeaproape pe părintele Teofil Părăian, care de asemenea împărtășea mult din experiența dânsului alături de alți duhovnici cunoscuți ai acestei mănăstiri, ctitorie brâncovenească. Vă rugăm împărtășiți-ne câteva cuvinte de folos despre post primite de la acești mari duhovnici, precum și din experiența duhovnicească a cuvioșiei voastre?
Mi-aduc aminte că părintele Teofil, la începutul posturilor, precum și în toată perioada oricărui post, când majoritatea monahilor și chiar unii creștini mireni își propun realizări și performanțe ascetice, gândindu-se să-și îmbunătățească starea fizică și duhovnicească prin post, încerca să ne explice că nu trebuie pus accentul doar pe aspectul exterior al postului. Mereu ne învăța spunând: „Băgați de seamă! O să-nceapă postul. Mulți dintre voi o să-și propună să facă performanțe, să nu mănânce nu știu câte zile, să nu vorbească cu nimeni nu știu câte zile (votul tăcerii). Nu știu dacă acesta este scopul postului. În primul rând, scopul postului este îmbunătățirea duhovnicească prin iertare, prin bunătate, prin rugăciune, prin conștiința datoriei îndeplinite cu responsabilitate”.
Cea mai mare virtute a monahului este ascultarea, supunerea față de rânduielile mănăstirii. Dacă starețul, duhovnicul sau cei rânduiți din obște te trimit, chiar în perioada postului, cu diferite treburi, te supui și te duci, nu spui că de fapt tu vrei să stai liniștit și că tu vrei să postești, pentru că altfel te așezi pe tine mai presus de comunitate, de obște. Părintele Teofil punea accent în primul rând pe aspectul duhovnicesc al postului, pe iertarea din suflet a oricărei greșeli a fratelui față de tine, pe disciplina rânduielii de slujbă, postul presupunând și o înmulțire a rugăciunii. Părintele Teofil ținea cont și de înfrânarea de la bucate, care este partea, să spunem noi, exterioară a postului. Și postea nu arătându-și performanțele de postitor, ci încadrându-se în regula de post a mănăstirii noastre.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
