Seară de rugăciune la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului

Vineri, 31 octombrie, ora 18.00,Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul va oficia slujba Sfântului Maslu la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, potrivit epr.ro.

Serile de rugăciune pentru cei bolnavi sufletește și trupește continuă la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. Conform tradiției, vineri, 31 octombrie, fiind ultimă zi de vineri din lună, Taina Sfântului Maslu va fi oficiată, la ora 18.00, de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul înconjurat de un sobor de preoți. Așa cum a precizat stavrofora Magdalena Budeanu, stareța mănăstirii situată la câțiva kilometri demunicipiului Bacău, serile de vineri vor alterna, cuprinzând slujbe și rugăciuni pentru cei bolnavi, dar și evenimentele duhovnicești-culturale.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…