Resfinţirea bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Adămuş, Protopopiatul Târnăveni

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat duminică, 2 noiembrie 2014, slujba de binecuvântare a bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia Adămuş, protopopiatul Târnăveni, judeţul Mureş. După resfinţirea locaşului de rugăciune, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat atât credincioşii satului Adămuş, cât şi alţi fii ai localităţii, a precizat Arhid. Liviu Stanciu.

Biserica parohială din comuna Adămuş a fost construită între anii 1925-1929 şi are formă de navă boltită, cu iconostas de zid. Înaintea bisericii actuale, a existat aici o bisericuţă de lemn, pe locul unde astăzi este cimitirul parohial, care avea hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Pe parcursul anilor, s-au executat numeroase lucrări de reparaţii la interiorul şi exteriorul locaşului actual, susţinute prin efortul deosebit al credincioşilor, pictura interioară fiind terminată abia în anul 1994. Una dintre realizările de seamă a fost adăugarea unei cupole la intrarea în biserică, în anul 2006.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a acordat Diplome de aleasă cinstire celor care au contribuit atât la înfrumuseţarea locaşului de închinare, cât şi la propăşirea credinţei ortodoxe pe aceste meleaguri. Pentru râvna şi osteneala pe care le-a pus în slujba lui Dumnezeu şi a Bisericii noastre strămoşeşti, îndeplinind tot „ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (Rom. 12, 2), Părintele iconom-stavrofor Adrian Ghira a primit din partea Ierarhului nostru o Diplomă de aleasă cinstire.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…