Campionii Bucuriei sociale la Topoloveni

Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului

şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună. (Pilde 19, 17)

Avem cu adevărat doar ceea ce dăruim. Numai cele pe care le oferim Domnului nu sunt în primejdie nici de a fi furate, nici de a fi distruse, ci ele aduc, la timpul potrivit, roade ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit (1 Cor. 2, 9).

Aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, trebuie „să facem fapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc, şi celorlalţi le sunt de folos. Iar una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşti un om fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşti? La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este de piatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie.”

Îndemnurile Sfinţilor Părinţi sunt urmate şi de toţi cei care, unindu-şi sufletele, alcătuiesc marea familie a Campionilor Bucuriei.

Astfel a avut loc o nouă acţiune de întrajutorare în protoieria Topoloveni, pe 28 noiembrie 2014, la catedrala Sfântul Gheorghe, unde parohiile din oraşul Topoloveni şi-au unit forţele venind cu ajutoare în sprijinul unor familii aflate în grele condiţii de viaţă, fără venituri, cu mulţi copii ce prezintă risc de abandon şcolar, ne-a precizat Şerban Niţă.

Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanenţa Centrului Eparhial, activităţi social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace şi aflate în nevoi, cu copii mulţi sau în pragul abandonului şcolar, bolnavi şi bătrâni. Aceste acţiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ şi sportiv intitulat „Campionii Bucuriei” coordonat de Părintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar şi Construcţii Bisericeşti din Eparhia Argeşului şi Muscelului.

Beneficiarii sunt aleşi în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar şi problemele de sănătate foarte grave. O atenţie deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum şi copiii pentru care există riscul abandonului şcolar.

În proiect sunt implicaţi părinţii protoierei şi preoţii din fiecare protoierie, precum şi credincioşii din cuprinsul Eparhiei Argeşului, care sunt chemaţi să aducă bucurie în casele celor sărmani.

“Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…