La 1 Decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic al Argeșului și Muscelului, în întreaga eparhie, au fost comemorați eroii Patriei noastre, cei care au luptat pentru apărarea ţării, a credinţei, a libertăţii, unităţii şi demnităţii naţionale.
La Pitești, după intonarea Imnului de stat, un sobor de preoţi a oficiat slujba de pomenire, după cum ne-a transmis Şerban Niţă. Manifestarea dedicată eroilor neamului a continuat cu ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori din partea instituţiilor centrale ale Statului, Corpului Diplomatic, Primăriei Pitești, partidelor, precum şi din partea altor instituţii şi asociaţii din ţară şi a altor oficialităţi.
Sărbătoarea a continuat în centrul Piteştiului – Piaţa Vasile Milea, unde a avut loc parada militară, iar începând cu ora 18.00 va avea loc retragerea cu torţe, defilare a armatei.





