Redeschiderea unei mănăstiri este ca o naştere. Actul în sine transcende hotărârea administrativă. Este direct viaţă. Iar viaţă înseamnă Dumnezeu. Mănăstirea Brebu, din judeţul Prahova, Arhiepiscopia Bucureştilor, ctitoria începută de voievodul Matei Basarab şi terminată de Sfântul Constantin Brâncoveanu, „s-a născut“ în prezentul tumultuos al acestor vremuri în 2012. Deodată cu ea, şi mica obşte care, de un an, se nevoieşte trăind tăcerea ziditoare a aşezământului ca pe o adevărată minune.
Tăcerea de dincolo de tăcere, care zideşte adâncul firii, făcându-te să îngenunchezi, „să plonjezi“ în tăcutul din tine, ca un scufundător în întunericul oceanului, şi să taci ca o rugă supremă, este starea care te copleşeşte de cum treci pragul Mănăstirii Brebu, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, din localitatea cu acelaşi nume, judeţul Prahova.
Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.
