Întreaga lucrare iconomică a Mântuitorului Iisus Hristos este un complex de sentimente şi atitudini divine şi umane în acelaşi timp. Infinitatea şi realitatea acestor acţiuni au un caracter tainic, care depăşesc tot ceea ce este omenesc. În acest context, Pătimirile Domnului rămân pentru noi oamenii o enigmă tulburătoare, tristă şi mângâietoare, în acelaşi timp şi pentru întreaga creaţie. De fapt, tot ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit prin Fiul Său înomenit este minunat şi mântuitor, Domnul fiind prezent în fiecare din faptele, cuvintele şi gesturile Sale.
În chip deosebit, Sfinţii Evanghelişti au prezentat Patimile Domnului ca fiind un ansamblu de trăiri complexe şi profunde în care Mântuitorul este prezent cu întreaga Sa iubire şi dumnezeire. Aceste suferinţe pe deplin umane şi pe deplin reale scot în evidenţă pătimirea divină şi umană a lui Hristos. În faţa acestor pătimiri raţiunea omenească rămâne neputincioasă, fără să poată înţelege ceva din profunzimea lor. A pătrunde cu raţiunea umană analitică în interiorul acestor suferinţe ale Fiului lui Dumnezeu înomenit este imposibil şi tot efortul omenesc se vede neputincios să cerceteze adâncul de taină al acestei iubiri crucificate. Cu adevărat, cum spune Sfântul Apostol Pavel, aceasta „este taina iconomiei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos“ (Efeseni 3, 9). Efectiv, această iconomie divină a mângâiat şi mângâie inimile noastre şi ne uneşte strâns în iubire, ca să avem, cum spune fericitul Pavel, „belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos“ (Coloseni 2, 2). În felul acesta valoarea axiologică a jertfei Domnului este, în acelaşi timp, atât tainică, cât şi mântuitoare, ambele avându-şi izvorul şi înţelegerea numai în iubirea fără margini a lui Dumnezeu-Omul, Care S-a adus jertfă de răscumpărare pentru întregul neam omenesc.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
