În Biserica Ortodoxă, anul acesta, la 12 aprilie 2014, este Sfânta și Marea Duminică a Paștilor. În această duminică „prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos„.
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși, pe care o numim în cântările Bisericii „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”. Ea este cel mai important eveniment care a avut loc în istoria umanității și diferențiază creștinismul de toate celelalte religii deoarece capul Bisericii Creștine, Hristos, a înviat din morți, arătându-ne că nu a fost doar un om excepțional, ci Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Care S-a întrupat pentru noi și pentru a noastră mântuire. Pentru noi, creștinii, realitatea Învierii lui Hristos este fundamentul credinței noastre, pentru că Sfântul Apostol Pavel spune: Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credința voastră (I Cor. 15, 17), ceea ce arată că adevărul și puterea mărturiei noastre ortodoxe se datorează Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este garanția învierii noastre a tuturor.
Biserica prăznuiește Învierea lui Hristos începând din momentul pogorârii Sale la iad, unde a eliberat sufletele drepților Vechiului Testament de sub stăpânirea morții și a diavolului, după cum aflăm din sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă: Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și Dumnezeiesc se pogoară și în iad.
Astăzi, iadul se tânguiește pentru că puterea i-a fost nimicită
Acest lucru se vede și în iconografia Învierii Domnului, unde imaginea pogorârii Mântuitorului nostru Iisus Hristos la iad este considerată icoana tradițională a Învierii în Ortodoxie. Reprezentarea iconică a Învierii sub forma pogorârii Domnului nostru Iisus Hristos la iad este legată de argumentul biblic din Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, de unde aflăm: Pentru că și Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El, Cel drept, pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut în duh, întru care S-a pogorât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare… (I Petru 3, 18-19). Așadar, cu sufletul Său Dumnezeiesc, Mântuitorul Iisus Hristos a coborât la iad, în închisoarea sufletelor, unde a binevestit celor morți. Același lucru îl aflăm din capitolul 4, versetul 6 al aceleiași Epistole a Sfântului Apostol Petru: Că spre aceasta s-a binevestit morților, ca să fie judecați ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu, cu duhul.
În acest sens, în cântările Bisericii regăsim foarte bine precizat momentul pogorârii Domnului la iad. Astfel, troparele care se cântă la Vecernia Paștelui ne arată că astăzi iadul strigă suspinând și se tânguiește, deoarece puterea i-a fost nimicită, pentru că Hristos i-a eliberat pe toți cei care fuseseră de veacuri sub stăpânirea sa.
Deosebit de important pentru înțelegerea acestor fapte este cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur din ziua Sfintelor Paști unde, printre altele, ne spune: Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit.
Vestea Învierii cuprinde întreg pământul
Tot în acest sens, Sfântul Ioan Damaschin expune învățătura Bisericii despre pogorârea lui Hristos la iad într-un tropar din Canonul Paștelui: Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat încuietorile cele veșnice, care țineau pe cei legați, Hristoase; iar a treia zi, ca și Iona din chit, ai înviat din mormânt. Deci, pogorârea la iad a fost făcută cu scopul de a zdrobi porțile împărăției întunericului, adică de a pune capăt morții și stăpânirii diavolului și pentru a binevesti și celor morți mântuirea adusă de El pentru ca întreaga fire omenească să audă vestea Evangheliei Sale.
Învierea Domnului a avut loc în primele ore ale duminicii, după cum aflăm din sinaxarul din ziua Sfintelor Paști, unde ni se spune: Învierea Domnului așa s-a petrecut: La miezul nopții, pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena. Ea a văzut și pe îngerul, ce sta pe piatră, și plecându-se, a văzut și pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit Învierea Domnului și au grăit: „A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”.
Cum prăznuim Paștele?
Faptul că Maica Domnului L-a văzut prima pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos înviat este atestat și de cântările Bisericii, unde spunem: Îngerul a strigat celei pline de har: Curata Fecioară, bucură-te; iarăși zic: Bucură-te, că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt. În textele evanghelice nu rezultă clar că Maica Domnului L-a văzut pe Hristos înviat. Există însă fraze care se referă la „cealaltă Marie”. Sfântul Evanghelist Matei scrie: După ce a trecut sâmbătă, când se lumină de ziua întâi a săptămânii (duminică), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormântul (Matei 28, 1). De asemenea, în altă parte, se vorbește despre Maria lui Iacov (Luca 24, 10). Tâlcuind aceste situații, Sfântul Grigorie Palama spune că este vorba despre Maica Domnului, care a venit prima la mormânt. Ea a aflat de la început din gura Arhanghelului Gavriil că Fiul ei a înviat, după care L-a văzut pe Acesta, și numai ea s-a învrednicit să-I cuprindă picioarele cu mâinile sale. Tot în acest sens Sfântul Grigorie Palama spune că era drept și corect ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să fie prima care să afle vestea Învierii și prima care să-L vadă pe Hristos înviat. Faptul că Sfinții Evangheliști au evitat să spună direct că prima care L-a văzut pe Hristos a fost Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are o motivație importantă, după cum afirma tot Sfântul Grigorie Palama, pentru că ei nu au vrut să dea necredincioșilor prilej de a pune la îndoială învierea, de vreme ce aceasta a fost constatată de Maica lui Hristos.
Învierea lui Hristos nu trebuie sărbătorită ca un eveniment istoric și social, ci ca unul existențial, deoarece pentru ea ne-am pregătit prin postire timp de 7 săptămâni, pentru că, după cum ne spun Sfinții Părinți, este nevoie atât de curățirea simțurilor trupești, cât și de cea a celor sufletești pentru a primi bucuria Învierii Domnului: Să ne curățim simțurile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Și, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: bucurați-vă (Sfântul Ioan Damaschin). În acest sens, Sfântul Grigorie Teologul ne îndeamnă să nu facem din Înviere o petrecere lumească, ci să o sărbătorim cu sfințenie și să ne îndepărtăm de duhul lumesc. De aceea, să cinstim Învierea Domnului și să spunem: Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!
Sinteza sărbătorii Învierii Domnului o face Sinaxarul Sfintelor Paşti:
„Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie și tot în această zi, S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, l-a suit la cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi. Dar pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri. Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de Înviere, prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu și cu îngerii Săi. Iar Învierea Domnului, așa s-a petrecut: La miezul nopții pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena. Ea a văzut și pe îngerul, ce sta pe piatră, și plecându-se, a văzut și pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit Învierea Domnului și au grăit: „A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”. Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcărați, la Petru și la Ioan, și le-a vestit lor Învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Marie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le: „Bucurați-vă!”. Drept era, ca seminția femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca ceea ce a auzit mai întâi: „întru dureri să nască fii”. Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat și s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit la groapă și Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul și a pipăit giulgiul și mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8). Magdalena, spre a se încredința mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăși împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor și au stat afară și plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit: „Femeie ce plângi? Pe cine cauți? Pe Iisus Nazarineanul cauți? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”. Și îndată s-au ridicat cuprinși de teamă, văzând pe Domnul. Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând și părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis: „Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; și eu Îl voi lua pe Dânsul”, și căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: „Marie!”; iar ea înțelegând dulcele și cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El. Dar El a zis: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socotești, ție ți se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la frații Mei și spune-le, cele ce ai văzut și auzit”; și Magdalena a făcut așa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăși la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana și cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui și, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea și între ele era și Născătoarea de Dumnezeu. Că ea este aceea pe care Evanghelia o numește Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se știe însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoșilor; alții când s-a întâmplat cutremurul, iar alții într-altă dată. Deci așa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit și au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceștia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopții și L-au furat. În seara acelei zile însă ucenicii fiind adunați laolaltă de frica iudeilor, și ușile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânșii, că era cu trup nestricăcios, și ca de obicei le-a vestit lor: „Pace vouă!”. Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult și au primit prin suflare, mai desăvârșită lucrarea Preasfântului Duh. În ce privește însă, Învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, așa să știi: Joi seara și Vineri ziua, fac o zi (așa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi Vineri noaptea și Sâmbăta întreagă, fac altă zi; – iată deci a doua zi. Altă zi o face noaptea de Sâmbătă și o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înțelege întregul), deci altă întindere de zi. Iată dar și ziua a treia. Sau alt fel: Hristos S-a răstignit Vineri la ceasul al treilea; de la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, aceea înțelegeți-o o noapte; deci iată o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric iată ziua și noaptea de Vineri; deci a doua întindere de zi. În sfârșit ziua Sâmbetei și noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Că deși Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuși binefacerea a plinit-o El într-un răstimp mai scurt. A Cărui slavă și putere este în vecii vecilor. Amin”. („SLUJBA ÎNVIERII ȘI CARTE DE TEDEUM”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008)
