Procesiunea ,,Drumul Crucii” la Mănăstirea Hodoş-Bodrog

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preacuviosului Părinte Stareț arhim. Nestor Iovan, a avut loc, şi anul acesta, în Vinerea Mare, procesiunea ,,Drumul Crucii” la Mănăstirea Hodoș-Bodrog.

„Și în acest an, sute de credincioși, nu numai din părțile Banatului, ci și din împrejurimi, într-o procesiune asemănătoare cu cea organizată la Ierusalim (care organizează pelerinaje pe drumul pe care Iisus Hristos l-a parcurs cu Crucea în spate, urcând Dealul Golgotei şi făcând 14 popasuri sau staţiuni, aşa cum a făcut Mântuitorul sub povara Crucii), au refăcut, în Vinerea Mare, ,,Drumul Crucii” la Mănăstirea Hodoș-Bodrog”, ne-a transmis Pr. Protos. Iustin Popovici Consilier cultural, Arhiepiscopia Aradului.

La Mănăstirea Hodoș – Bodrog, tradiția parcurgerii ,,Drumului Crucii” datează din anul 1925, de pe vremea episcopului Grigore Comșa, rânduiala constând pe atunci doar din meditaţii şi pe parcurs s-au adăugat unele cântări specifice Săptămânii Mari.

Din anul 2000, procesiunea se face pe drumul de la mănăstire spre satul Bodrogul Nou, drum pe care au fost amplasate 14 cruci, fiecare având câte o icoană cu una din cele paisprezece opriri, conform mărturiilor Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții, și anume: prima oprire: interogatoriul și condamnarea la moarte; a doua oprire: arcada ,,Ecce Homo”, unde Iisus a luat crucea; a treia oprire: Prima cădere a lui Iisus sub povara Crucii; a patra oprire: întâlnirea lui Iisus cu Mama Sa; a cincea oprire: întâlnirea cu Simon din Cirene; a șasea oprire: întâlnirea dintre Iisus și Veronica; a șaptea oprire: Drumul Crucii întretăiat de Cardo Maximus; a opta oprire: a doua cădere a lui Iisus sub povara Crucii; a noua oprire: a treia cădere a lui Iisus sub povara Crucii; a zecea oprire: dezbrăcarea lui Iisus de hainele Sale; a unsprezecea oprire: pironirea pe Cruce; a doisprezecea oprire: Răstignirea și Moartea lui Iisus; a treisprezecea oprire: coborârea de pe Cruce și cea de-a paisprezecea oprire: mormântul și locul Învierii lui Hristos.

Drumul Crucii durează aproximativ trei ore, iar pelerinii au de parcurs aproximativ patru kilometri.

După Slujba Ceasurilor care s-a săvârșit în sfânta biserică, soborul mănăstirii în frunte cu părintele stareț arhim. Nestor Iovan, au plecat în procesiune pe ,,Drumul Crucii”, făcând câte un popas la fiecare dintre cele 14 cruci, unde s-au citit pericope evanghelice, s-au înălțat rugăciuni, iar părintele arhim. Teofan Mada, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Aradului, a citit câte o meditație, adecvată acestui moment.

Printre cei care au străbătut, vineri, Drumul Crucii s-au aflat credincioși din județele Arad, Timiș, Hunedoara și Bihor, precum și români care muncesc în străinătate și care în aceste zile s-au întors acasă, pentru a sărbători Paștile alături de familiile lor.

***

Mănăstirea Hodoș-Bodrog este considerată cea mai veche așezare monastică din țara noastră, cu viață monahală neîntreruptă. Prima atestare documentară a mănăstirii datează din anul 1177, după cum reiese dintr-o diplomă dată de Regele Bela al III-lea al Ungariei, iar informațiile unor istorici vorbesc despre existența unor călugări greci încă din secolul al XI-lea. Tradiția spune că mănăstirea a luat ființă după ce un taur din turma unui păstor a scos cu coarnele din pământ Icoana Maicii Domului cu Pruncul Iisus, icoană făcătoare de minuni. Exact pe acel loc, credincioșii au construit o biserică. Pentru a confirma datele tradiției, se mai păstrează încă, în biserica mănăstirii, capul taurului care a descoperit Icoana, precum și Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, la care, de secole, credincioșii din câmpia Aradului și mai de departe vin aici spre a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru a rosti rugăciuni și pentru reculegere spirituală.

Mănăstirea Hodoş-Bodrog mai deţine şi o bogată colecţie de icoane, numeroase cărţi vechi şi de alte obiecte de patrimoniu din secolele al XIV-lea şi al XIX-lea. Cel mai valoros obiect fiind Icoana Maicii Domnului, care datează de când este mănăstirea.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…