Credincioșii din Zalău au participat, în Joia Mare, la prima slujbă oficiată în biserica Nașterea Maicii Domnului. Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, care a și binecuvântat lucrările de ridicare a locașului, informează TRINITAS TV.
Biserica Nașterea Maicii Domnului este singura din cartierul Dumbrava Nord. Piatra de temelie a fost sfinţită în anul 2000. Până în prezent, slujbele s-au desfășurat în paraclisul de la demisolul bisericii.





