În perioada 11-15 mai 2015, Facultatea de Teologie de la Salonic l-a avut ca invitat în cadrul cursurilor Erasmus pe Pr. Prof. Ioan Moldoveanu de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi slujitor la paraclisul Ambasadei Greciei la Bucureşti.
Acesta a ținut un set de cursuri la clasele studenților din anii 2 și 3, cu referire la relațiile româno-athonite. Gazde i-au fost domnii profesori Mihail Tritos (Istoria Bisericilor slave și a celor din Balcani) și Nicolae Maghioros (Drept bisericesc) și clasele la care aceștia au cursuri. Au participat studenți, dar și profesori interesați de temele expuse: „Scurta istorie a relațiilor dintre Muntele Athos și Tarile Romane”; „Personalități athonite în Principate”; „Istorie pe scurt a apariției vieții monahale la Muntele Athos”.
„La ultimul dintre cursuri a participat și părintele Nil, cunoscut si ca monah vatopedin.Pe numele sau din mirenie, Giorgios Baronese Adesi, calabrezde origine, azi este monah intr-o mănăstire calabreza si profesor la universitatea Magna Grecia din Catanzaro (Calabria), unul din cei mai însemnați specialiști din Italia în drept canonic şi jurisprudenţă. Părintele Nil a vorbit despre organizarea Sf. Munte, ca parte însemnată din istoria sa”, după cum a precizat Pr. Prof. Ioan Moldoveanu.
Cei prezenți au adresat întrebări și au primit răspunsuri lămuritoare cu privire la viața monahilor aghioriti și la trecerea lor prin vremuri.





