Intreaga Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi Adormirea Maicii Domnului. Inca de la inceputul postului, in biserici s-au citit rugaciuni speciale inchinate Maicii Domnului, iar astazi, la sute de sfinte lacasuri care poarta acest hram, a fost oficiat un program liturgic deosebit la care au participat mii de credinciosi. Despre cinstirea Maicii Domnului in Biserica Ortodoxa ne-a vorbit PS Justinian, episcop al Maramuresului si Satmarului: ‘Intreaga suflare omeneasca nu o poate contesta pentru ca a facut o mare profetie: ‘Iata, de acum ma vor ferici toate neamurile’. O tanara dintr-un popor modest, o tara mica, a avut aceasta tanara saraca din neam imperial, dar cu toate acestea a fost luminata de Duhul Sfant cu aceasta profetie de 2000 de ani realizandu-se. De aici porneste izvorul cultului, a evlaviei si a credintei pe care o au neamurile. Cu atat neamurile crestine avem o mare evlavie pentru Maica Domnului. Toti crestinii sunt datori sa se inchine la altarele Maicii Domnului. Maica Domnului a fost si este Maica milostivirii, Maica tuturor timpurilor, Maica tuturor fiilor de la Adam’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





