IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei si Loctiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat astazi, 25 august 2007, slujba de resfintire a Bisericii ‘Sf. Cuvioasa Parascheva’ din parohia Focuri – Protopopiatul Harlau. Cu acest prilej, in timpul slujbei Vecerniei de aseara au sosit, in pelerinaj, moastele Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul de la parohia ‘Sf. Nectarie’ din Iasi. Credinciosii din localitatea Focuri, dar si din imprejurimi, se vor putea inchina sfintelor moaste pana maine. Inainte de slujba de resfintire oficiata astazi, IPS Parinte Mitropolit Daniel a tinut un cuvant de invatatura in care a subliniat importanta sfintelor lacasuri in viata credinciosilor: ‘Biserica de zid ne reprezinta pe noi, Biserica cea vie a lui Hristos, cler si popor. In numele Sf. Treimi se sfinteste biserica, in numele Sf. Treimi se savarsesc Sf. Taine, in numele Sf. Treimi ne-am botezat in prezenta si iubirea Sf. Treimi, vietuim si in comuniunea Sf. Treimi nadajduim sa traim vesnic si dupa trecerea noastra din viata aceasta. Iata de ce orice biserica, indiferent de hramul pe care il poarta, este mai intai de toate biserica Sf. Treimi, casa pe care Tatal a zidit-o, Fiul a intarit-o, Duful Sfant a luminat-o si a sfintit sufletele noastre’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





