Ceremonie de final de an școlar la Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgovişte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, a avut loc joi, 18 iunie 2015, ceremonia de final de an şcolar la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște. La eveniment a participat, din partea Centrului Eparhial, Părintele Vicar Ioan Stan, care a prezentat mesajul Înaltpreasfinţei Sale, dar şi profesori, seminarişti şi părinţi ai elevilor. Momentul a fost deschis de slujba de Te Deum, în Sala de festivităţi a şcolii, după care a fost prezentat un bogat program artistic, inaugurat de cuvântul de salut al directorului scolii, Pr. Mihai Stan, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

În mesajul trimis cu aceasta ocazie, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat importanţa învăţământului teologic seminarial pentru activitatea educaţională a Bisericii noastre şi nevoia aprofundării, cu discernământ, a materiilor teologice, pentru ca elevii seminarişti de astăzi să devină teologii responsabili de mâine, preoţi, profesori de religie sau mireni profund implicaţi în misiunea pastoral a Ortodoxie româneşti.

Amintim faptul că Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgovişte a fost înfiinţat în anul 1992 pentru a susţine activitatea pastoral-misionară şi educaţională a Arhiepiscopiei Târgoviştei, numeroși elevi obţinând, de-a lungul timpului, premii la Olimpiade şi Concursuri şcolare naționale.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…