Hramul Mănăstirii Morisena

Astăzi, de praznicul „Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul” Mănăstirea Morisena, din comuna Cenad, judeţul Timiş şi-a serbat hramul. Cu acest prilej, în mijlocul obştii de călugăriţe conduse de monahia Ştefania Fronea a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Chiriarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul de vară al mănăstirii, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei şi a Arhiepiscopiei Aradului. La slujbă au luat parte zeci de pelerini bănăţeni şi credincioşi din localităţile învecinate mănăstirii, după cum ne-a mărturisit George Giurgiu.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a hirotonit întru preot pe diaconul Ştefan Cristian Mareniuc, numit pe seama Parohiei Stamora Română din cadrul Protopopiatului Timişoara II.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” al studenţilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat un cuvânt de învăţătură pelerinilor veniţi la hram referitor la viaţa aleasă şi modelul pilduitor de trăire al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos.

Mănăstirea Morisena-Cenad, de pe raza Protopopiatului Sânnicolau Mare, a fost înfiinţată în anul 2003, pe locul celei mai vechi aşezări monahale de pe teritoriul ţării noastre, atestată documentar pe la anul 1002. Obştea mănăstirii cuprinde 15 vieţuitoare, împreună cu maica stareţă, monahia Ştefania Fronea. În anul 2005 a fost târnosită biserica şi s-a binecuvântat corpul de clădire şi paraclisul de vară, toate construite în plin câmp, pe un teren arabil altădată.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…