Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Pertoniu, Episcopul Sălajului, luni 13 iulie 2015 a început Tabăra catehetică de la Mănăstirea Strâmba. Tabăra este coordonată de către Sectorul cultural, Biroul de catehizare din cadrul Episcopiei Sălajului şi Stareţul Mănăstirii Strâmba Arhimadrit Grighentie Oţelea.

Anul acesta tabăra cuprinde șase serii la care vor participa peste 300 de copii din eparhie și din țară. În prima serie au participat copii de la Centrul de plasament de tip familial Zalău și au revenit copii de la Protopopiatul Lehliu Gară- Călăraşi din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.

Pe lângă activităţile duhovniceşti copiii sunt antrenaţi în diferite activităţi intelectuale şi sportive. În fiecare serie se desfăşoară următoarele concursuri: „Concurs de toacă”, Concursul de cunoştinţe religioase „Familia izvor al binecuvântării divine”, „Concurs de perspicacitate”, Concursul de pictură „Micul iconar” şi întreceri sportive desfăşurate sub deviza „Minte curată şi corp sănătos”.

La finalul fiecărei serii se vor acorda în cadru festiv diplome şi premii, după cum aflăm de la Pr. Silviu Boha, Inspector pentru catehizare parohială.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…