Nu putem părăsi lunga șerpuire a Colinelor Tutovei fără a trece și pe la Lipova, bătrână așezare băcăuană, pomenită în hrisoave încă dinainte de lunga domnie a lui Ștefan. În satul închegat pe locul unui codru de tei stă și azi în picioare o grațioasă biserică de lemn.
De la Tisa Silvestri, înaintând spre Lipova, prin Colinele Tutovei, calea nu-ți dă voie să te plictisești nicicum. Asfaltul, găurit ca un ciur ruginit, uitat prin podul bunicii, te ține cu reflexele mereu treze. Curând, drumul începe a coti. Întâi mai lin, pe urmă tot mai primejdios, urcând abrupt și desenând bucle tot mai strânse. Apoi, ca într-un joc al naturii, tot șuguind, coboară Colinele Tutovei, cotind când sprinten, când a lehamite. În Fundu Tutovei – căci da, localitatea asta chiar există, nu-i doar un fel de-a spune cât de departe e un loc – își mai domolește nazurile. Nu mai e mult și ajungem la Lipova, satul despre care citisem că s-ar numi așa din pricina unui fălos codru de tei ce-ar fi cotropit, cândva, demult, toate dâmburile de primprejur.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
