Slujire arhierească la Mănăstirea Negru Vodă

Astăzi, 26 iulie 2015, în Duminica a opta după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi la Mănăstirea Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel, în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, potrivit eparhiaargesului.ro, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața și minunile Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile oferite dreptmăritorilor creștini de pretutindeni, și rugând pe Maica Domnului să aducă ploaie lină și dătătoare de viață peste întreaga fire.

În biserica Mănăstirii Negru Vodă, pelerinii s-au închinat la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…