Creştinii ortodocşi se află, astăzi, 2 august 2015, în Duminica a IX-a după Rusalii. Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 14, versetele de la 22 la 34 care ne prezintă Umblarea pe mare și Potolirea furtunii: „Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e o nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!. Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar, văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului”.
Orice faptă bună trebuie atribuită lui Dumnezeu
În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Liturghie, săvârșită în paraclisul Reședinței patriarhale cu hramul ”Sfântul Grigorie Luminătorul”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat învăţăturile ce reies din această Pericopă Evanghelică: ”În primul rând, Evanghelia ne arată că după ce în mod minunat a săturat mai multe mii de oameni cu cinci pâini și doi pești, Hristos Domnul se retrage în munte, în singurătate, ca să se roage. De ce se roagă El după săvârșirea minunii? Ca să ne învețe să mulțumim lui Dumnezeu pentru orice realizare sau izbândă din viața noastră. De ce se roagă în singurătate? Pentru a nu fi lăudat de mulțimile pe care le-a săturat prin înmulțirea pâinilor și a peștilor, dar și pentru a se concentra deplin în rugăciune către Dumnezeu Tatăl. Când Iisus se roagă în singurătate Tatălui din ceruri, inima Sa se umple de darul iubirii Milostive a Tatălui ceresc pe care o împărtășește, apoi, oamenilor. Evanghelia ne arată, deci, că orice faptă bună trebuie atribuită lui Dumnezeu. Prin aceasta învățăm că după un mare succes sau după o mare realizare nu trebuie să căutăm laudă sau aprecieri de la oameni, ci în liniște, în adâncul inimii noastre și în detașare de slava care vine de la oameni să dăm slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El și să cerem ca harul Lui să umple sufletul nostru pentru a nu merge cu suflet gol printre oameni”.
”Prin retragerea în munte ca să se roage, Domnul Iisus Hristos ne învață că muntele este un loc de unire a pământului cu cerul, loc de înălțare duhovnicească, întrucât ne îndeamnă să îl căutăm pe Dumnezeu Creatorul, Cel ce este mai presus de frumusețile și măreția lumii create de El. De aceea și biserica, locaș de închinare, este construită pe o colină sau pe un loc mai înalt care ne cheamă la urcuș duhovnicesc, la ridicare din grijile pământești și căutare a vieții cerești”, a mai arătat Preafericirea Sa.
În continuare, Patriarhul României a evidențiat motivul pentru care Mântuitorul Iisus Hristos îi îndeamnă pe ucenici să traverseze marea înaintea Lui: ”Iisus, înainte de a urca în munte pentru a se ruga, i-a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt până ce El va da drumul mulțimilor. Adică, Iisus i-a îndemnat stăruitor pe ucenici să traverseze marea. De ce Domnul Hristos i-a trimis pe ei să înainteze pe mare în timp cel El s-a suit în munte? Pentru că Învățătorul duhovnicesc al ucenicilor Săi voia să îi învețe pe aceștia să se lupte și singuri, nu doar să primească totul de-a gata, fără nicio luptă. El voia să îi învețe pe ucenici să treacă prin încercări, prin ispite, prin situații potrivnice pentru ca ei să înțeleagă mai bine cât de mare este binecuvântarea ajutorului dumnezeiesc în viața lor”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicația semnificația umblării pe mare a Domnului Iisus Hristos: ”Evanghelia ne spune că la a patra strajă din noapte, adică în intervalul de timp dintre ceasul al treilea după miezul nopții și răsăritul soarelui, Iisus mergea pe mare spre corabia ucenicilor aflată în primejdie din cauza valurilor ridicate de furtună. Această venire a lui Iisus către ucenici la straja a patra din noapte, când întunericul nopții urma să fie biruit de lumina soarelui, arată că El a ales momentul respectiv ca având valoare de simbol al luptei duhovnicești. De ce Iisus venea spre ucenici umblând pe mare ca pe uscat? Ca să le arate că El stăpânește peste ape ca și peste uscat, deoarece El a făcut cerul și pământul, marea și uscatul. Când voiește El umblă pe mare ca și pe uscat, fiind deasupra tuturor stihiilor din lumea aceasta. El este liber de determinismele materiei, greutatea, opacitatea, rigiditatea, lichiditatea și limitarea sau finitudinea acesteia”.
Credința fermă în Iisus Hristos învinge greutatea încercărilor
Preafericitul Părinte Daniel a vorbit despre dorința Sfântului Petru de a merge pe apă în întâmpinarea Domnului Iisus, dorință izvorâtă din credința sa smerită: „La început, ucenicii, plini de teamă din pricina zbuciumului mării pe timp de noapte nu L-au recunoscut pe Iisus imediat și crezând că este o nălucă sau o fantomă care vine spre ei au strigat de frică. Deci, la teama lor de a nu se scufunda în mare din cauza furtunii s-a mai adăugat și frica de o putere necunoscută. Însă, Domnul Iisus umblând pe apă și venind spre ei le-a zis: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!, iar când ucenicii Săi L-au recunoscut după voce, fără să Îl vadă clar la față, Sfântul Petru a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. În aceste cuvinte, Sfântul Petru mărturisește că Iisus este Domn sau Stăpân peste stihiile naturii și crede că la porunca lui Iisus poate și el să umble pe apă, așa cum umblă Iisus. De aceea, Domnul i-a zis lui Petru: Vino! Cererea Sfântului Petru de a merge pe mare spre Iisus este izvorâtă din recunoștință față de Iisus și din dorința întâmpinării Lui. De ce a dorit Sfântul Petru să coboare din corabie și să meargă pe apă și de ce Iisus i-a permis acest fapt neobișnuit și chiar primejdios? Dacă ar fi avut doar prudență, nu și credință, Sfântul Petru nu ar fi coborât din corabie pe apă în mijlocul furtunii și nici Domnul Iisus nu i-ar fi spus Vino! Se înțelege, așadar, că Sfântul Petru a dorit să coboare din corabie și să umble pe apă nu din simplă curiozitate egoistă, ci întrucât voia să îi arate respect și recunoștință lui Iisus pentru că vine să îi salveze pe ucenici. Totuși, Sfântul Petru nu coboară din corbie decât cu binecuvântarea lui Iisus. De aceea, el a zis către Iisus: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă, astfel Sfântul Petru arată smerenia sa și ascultarea sa față de Domnul Iisus Hristos, Învățătorul său și al celorlalți ucenici. De fapt, Evanghelia ne arată acest adevăr: credința fermă în Iisus Hristos învinge greutatea încercărilor”.
”Cât timp Sfântul Petru privea numai spre Iisus, el umbla pe apă ca și Iisus. Când, însă, Sfântul Petru a privit spre vânt și s-a temut, atunci a început să se îndoiască în sinea lui și să se scufunde în apă. Așadar, Petru a început să se scufunde în apă numai când a slăbit credința sa ca legătură directă cu Iisus, ca relație spirituală de comuniune cu Persoana Sa divină, superioară lumii pământești sau stihiilor cosmice create de Dumnezeu. Mai precis, Evanghelia ne arată că atât timp cât credința noastră rămâne în relație vie și neclintită cu Hristos Dumnezeu putem fi salvați tocmai pentru că El ne ajută să nu ne înrobim stihiilor lumii materiale, nici să nu ne pierdem cu firea în furtuna încercărilor vieții. Când, însă, credința sau iubirea noastră față de Hristos slăbește și începem să ne înfricoșăm de puterile schimbătoare ale lumii materiale mai mult decât îl iubim pe Dumnezeu, atunci începem să ne scufundăm în nesiguranță, disperare și teamă”, a mai spus Preafericirea Sa.
Învățăm din Evanghelia de astăzi, că, de fapt, corabia aflată pe marea învolburată este simbolul Bisericii prezente în lume, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, arătând în continuare că: ”Evanghelia citită astăzi mai are și alte înțelesuri duhovnicești întrucât ea privește nu numai pe Sfântul Petru și pe ceilalți ucenici din corabia aflată în primejdie de scufundare, ci, în mod profetic, ea privește Biserica întreagă și pe fiecare creștin în parte. Înțeleasă în mod simbolic corabia reprezintă Biserica încercată de valurile sau furtunile istoriei, de persecuții, de erezii, de forțe întunecate potrivnicei ei. Vântul care este potrivnic corabiei reprezintă vremurile sau situațiile în care biserica întâlnește ostilitate și respingere în lucrarea ei misionară, de a trece pe oameni de la viața pământească efemeră la viața cerească eternă. Totodată, această Evanghelie ne arată și cum trebuie să lupte sufletul creștin în vreme de încercare. Unii Sfinți Părinți au înțeles corabia izbită de valuri ca fiind și imaginea sufetului omului credincios în lupta sa cu încercările vieții și patimile tulburătoare. Însă, dacă Mântuitorul Iisus Hristos este chemat în rugăciune ca să vină în ajutorul omului tulburat de ispite și necazuri, așa cum a venit în corabia ucenicilor Săi aflată în primejdie și a potolit furtuna, tot așa El va potoli furtuna patimilor egoiste, a necazurilor și a suferințelor care tulbură pe om”.
