Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului)
Matei 17, 14-23
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea cade în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.
Minunea pe care o relatează Sfântul Evanghelist Matei are loc la scurtă vreme după minunea Schimbării la Față a Mântuitorului și cu câteva zile înainte de slăvita Sa Înviere din morți. Ea vine să întărească, încă o dată, puterea Sa dumnezeiască asupra bolii, asupra diavolului și, după cum avea s‑o dovedească peste puțin timp, și asupra morții. Sfântul Matei, ca de altfel toți Evangheliștii sinoptici, istorisește o minune aparte, minune săvârșită de către Domnul Hristos la rugămintea adresată, în genunchi, de către tatăl unui copil cuprins de o boală care‑l aducea adesea în primejdie de moarte. Această minune, deși aceeași, în relatările Evangheliștilor sinoptici este prezentată ușor diferit, în special dialogul purtat între tatăl copilului și Mântuitorul, fiecare dintre ei subliniind anumite aspecte.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
