La Drăgești – Dămienești, județul Bacău, pe un tăpșan odinioară mijloc de vatră de sat au ridicat frații Burchi, proprietari de pământuri, o bisericuță de lemn, punând-o sub pravila cerească a Sfinților Voievozi. De-acolo, de pe dâmb, privește spre apele mereu zbânțuite ale Siretului, ce mușcă hulpav din maluri, croind meandre și șerpuiri leneșe pe ditamai tipsia de clorofilă.
De la Dămienești, din centrul de comună, spre Drăgești drumul urcă lin dealul, apoi, printre case, cotește, nărăvaș, la dreapta, de-ți vine să-ți scuipi în sân de spaimă. De-acolo se potolește. Subțiindu-se vădit, numai cât o cărare oleacă lărgită, înaintează, pe-un hat dintre grădini, în linie dreaptă, spre biserica ce se vede în zare. Cărăruica, impracticabilă pe vreme ploioasă sau pe timp de omăt, taie de la șosea, de-a dreptul, câmpul, căutându-și capătul: un tăpșan de pe care se vede, întinzându-se a răsfăț, la soare, Siretul. Pe tăpșanul acesta, odinioară probabil mijloc de vatră de sat, au ridicat cei doi frați Burchi, bogătani proprietari de pământuri, bisericuța de lemn a Drăgeștilor, așezând-o sub pravila cerească a Sfinților Voievozi. De-acolo, de pe dâmb, privește spre apele mereu zbânțuite ale Siretului, ce mușcă hulpav din maluri, croind meandre și șerpuiri leneșe pe ditamai tipsia de clorofilă.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
