Catedrala Mitropolitană din Iaşi a fost neîncăpătoareastăzi, 12 octombrie 2015, pentru numărulmare de pelerini prezenţi la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează doxologia.ro.
Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, dirijat de arhidiaconul Mihail Bucă.
De asemenea, slujba a putut fi ascultată şi de pelerinii veniţi din ţară şi de peste hotare, care s-au aşezat la rând pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva, la cea a Sfântului Ioan Gură de Aur şi la mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena.
Pelerinajul de la Iaşi continuă, vremea rece şi ploaia nereuşind să schimbe gândul oamenilor de a veni să o cinstească pe Sfânta mult-folositoare.





