Viata si mucenicia Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir

Sfantul Mare Mucenic Dimitire (26 octombrie), s-a nascut in cetatea Solunului (Tesalonicul de astazi). Tanarul Dimitire, intrucat s-a bucurat de increderea Imparatilor Romei si pentru ca tatal sau era conducatorul Tesalonicului din acea vreme, a ajuns guvernatorul cetatii. Tatal sau l-a educat in spiritul credintei crestine, iar in momentul in care ii succede acestuia la conducerea cetatii, Dimitrie si-a facut publica convingerea sa religioasa. Acest fapt, care avea sa-i aduca mari prejudicii in plan politic si social, i-a fost fatal. Imparatul roman Maximilian aflat in trecere prin cetatea Tesalonicului, deranjat de faptul ca el este crestin, i-a cerut sa renunte la aceasta credinta. In ciuda presiunilor exercitate de imparat, Dimitrie a refuzat si, mai mult, i-a indemnat si pe ceilalti crestini din cetate sa-si marturiseasca cu curaj credinta. Printre acesti crestini s-a numarat si Nestor, cel care cu binecuvantarea lui Dimitrie avea sa-l infrunte pe gladiatorul favorit al imparatului, puternicul Lie. In urma acestei confruntari, imparatul Maximilian se decide sa-l omoare pe Dimitrie, conducatorul cetatii Tesalonic, informeaza Biroul de Presa al Patriarhiei Romane. Astfel, in dimineata zilei de 26 octombrie 304, ostasii imparatului au intrat in temnita lui Dimitrie si, in timp ce acesta se ruga, l-au omorat. Credinciosii i-au aratat o cinstire cuvenita. Noaptea, trupul fara viata a fost luat de un credincios si ingropat in taina. In timp, deasupra mormantului sau a fost ridicata o mica biserica in care se savarseau multe minuni, nenumarati bolnavi gasindu-si vindecarea in acest loc. Din aceasta cauza, un crestin din partile Iliricului, Leontie, care se vindecase la randul lui de o boala grea in acel loc, a zidit o biserica mai mare. In timpul lucrarilor de constructie, au fost descoperite moastele neputrezite ale Sfantului Dimitrie si s-a constatat faptul ca din ele izvora mir placut mirositor. Drept urmare, Leontie a asezat trupul neputrezit al Sfantului Dimitrie intr-o racla ferecata in aur si pietre pretioase. Ca amintire, la intoarcere in Iliric, Leontie a luat cu sine giulgiul inmuiat in sangele Sfantului Dimitrie pe care l-a pus intr-o biserica, dupa ce a vindecat pe conducatorul cetatii Iliric.

De-a lungul timpului, in biserica Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir din Tesalonic au fost savarsite o multime de minuni. Chiar si dupa moartea sa el a fost un protector al cetatii Tesalonic, scapandu-I pe localnici fie de foamete, fie de agresiunea invadatorilor arabi, fie de robia barbarilor. Biserica il cinsteste pana astazi, iar in cultul crestin a ramas o frumoasa cantare (un tropar) care aminteste de credinta sa puternic: ‘Mare aparator te-a aflat intru primejdii lumea, pe tine purtatorule de chinuri, cel ce ai biruit pe pagani. Deci, precum mandria lui Lie ai zdrobit si la lupta indraznet ai facut pe Nestor, asa, Sfinte Dimitrie, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne daruiasca noua mare mila!’ Intre sfinti, un loc de cinste il ocupa martirii si mucenicii, care, asemenea Sfantului Mare Mucenic Dimitire, au platit cu viata credinta in Mantuitorul Iisus Hristos, devenind adevarati eroi ai Bisericii crestine. Martirii au suferit cu un curaj uimitor toate torturile si pedepsele imaginate de fanatismul si brutalitatea unei lumi care ura crestinismul si pentru care viata umana nu valora nimic. Atitudinea lor in fata mortii este vrednica de toata lauda, intrucat ei au murit fara revolta, fara orgoliu, senini, rugandu-se increzatori in dreptatea cauzei lor sfinte. Martiriul, sangele varsat pentru credinta in Mantuitorul Iisus Hristos, sterge toate pacatele, fiind considerat un “botez al sangelui” de care s-au invrednicit mii de crestini.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…