Biserica de lemn din Izbiceni a fost târnosită

Duminică, 25 octombrie 2015, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii de lemn cu hramul Sf. M. Mc. Dimitrie situată în curtea muzeului comunal, construită cu sprijinul Primăriei Izbiceni. Cu această ocazie, tânărul teolog Ioniță Alexandru Valentin a fost hirotonit diacon, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei.

După săvârșirea slujbei de târnosire și a Sfintei Liturghii, în cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit evanghelia zilei, aVindecării demonizaților din ținutul Gherghesenilor.

„Evanghelia de astăzi ne arată că trebuie să-L primim pe Dumnezeu să săpânească fiinţa noastră, chiar dacă acest lucru presupune luptă şi efort duhovnicesc. Să-L acceptăm şi să-L iubim, bine ştiind că celui ce iubeşte nimic nu i se pare greu. Numai aşa „povara” Lui nu ne va mai părea grea. Cine va ajunge să cunoască taina iubirii Sale şi a aproapelui, nu numai că nu va mai putea trăi în veci fără El, dar îi va şi părea „jugul Lui bun şi povara Lui uşoară” (Mt. 11, 30). Altfel, cine va voi să-şi cruţe viaţa, adică să şi-o menajeze şi să nu I-o jertfească Lui, şi-o va pierde (Mt. 10, 39).

Să ne rugăm, dar, Bunului Dumnezeu, să facă şi din viaţa noastră o jertfă bineprimită Lui! Să-L „poftim”, nu să-L alungăm din sufletele noastre! Să-I acceptăm „jugul” şi „povara” Sa, chiar dacă la început acestea pot părea grele şi incomode, având convingerea că prin iubire faţă de Dânsul şi slujire cu devotament ne putem făuri fericirea şi împărăţirea veşnică împreună cu El”.

Tot cu acest prilej, Preasfinţia Sa a acordatDiploma de Ctitor Pr. Velica Mihai Laurențiu și dlui Primar Velica Mircea, precum șiDistincția de vredniciemembrilor Consiliului Local al Comunei Izbiceni și tuturor celor care au ajutat la construcția noii biserici.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…