Hirotonie de preot pentru Parohia Negreşti, Protoieria Drobeta Turnu Severin

În prima zi a lunii noiembrie, credincioşii parohiei Negreşti din protoieria Drobeta Turnu Severin Sud vor avea parte de o bucurie duhovnicească deosebită, prilejuită de hirotonia noului preot. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Răzvan Vîrtosu va primi harul preoţiei prin punerea mâinilor Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. La finalul Sfintei Liturghii va fi instalat ca preot paroh al acestei parohii, după cum informează site-ul oficialal Eparhiei.

Tot cu acest prilej, teologul Marius Breană va fi hirotonit întru diacon, pe seama mănăstirii Baia de Aramă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…