Concert susţinut în Parohia „Toţi Sfinţii” din Milano Nord – Monza cu ocazia Zilei Naţionale a României

La Teatrul Villoresi din Monza (Italia), a avut loc luni, 30 noiembrie 2015, Concertul Omagial cu ocazia celei de a 97-a aniversări a Zilei Naţionale a României şi a sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Apostolul Neamului Românesc, informează site-ul oficial al Eparhiei Italiei.

Concertul a fost organizat de Parohia Toţi Sfinţii din Parohia din Milano Nord-Monza, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. Programul a cuprins în prima parte Concertul de Colinde monodice bizantine şi polifonice susţinut de Corul Ison al parohiei, condus de Pr. Protopop Pompiliu Nacu. În a doua parte, a avut loc concertul de muzică clasică susţinut de orchestra EIDOS String Quartet, ce a cuprins piesele: G. F. Händel – Sarabanda dalla Suite XI, W. A. Mozart – Quartet in G Major, Bartok – Romanian Folk Dances, C. Porumbescu – Baladă pentru vioară şi alte piese româneşti. În ultima parte, grupul folcloric din parohie a interpretat un moment de autentică muzică populară românească instrumentală.

La acest eveniment au participat preoţii din Protopopiatul Lombardia II Nord, domnii consilieri cu familiile, doamna viceprimar al Oraşului Monza, Cherubina Bertola, Consilierul Cultural, Laura Morasso, reprezentanţi ai Grupului Ecumenic din Zona pastorală V şi credincioşii parohiei.

Din partea Consulatului General al României a fost prezent Excelenţa Sa Domnul George Bologan, Consulul General la Milano, care a susţinut un cuvânt adresat tuturor românilor, însoţit de alţi doi membri ai corpului diplomatic.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…