Grupul vocal LTCOR Sector 5 a susținut în această lună două concerte de colinde în Parohiile Tudor Vladimirescu I și Sfânta Treime Ghencea din Protoieria 5 Capitală, după cum ne-a precizat Diac. Ştefan Iftene, Preşedinte Liga Tinerilor Creștini Ortodocşi Români, filiala Sector 5.
În cadrul acestor concerte a fost organizat și un târg caritabil de Crăciun cu felicitări și decorațiuni confecționate de membrii Departamentelor de tineret și de elevii școlilor din cadrul parohiilor menționate mai sus.
Cu fondurile strânse au fost ajutați 20 de copii proveniți din familii defavorizate, elevi ai Școlii Generale nr. 141. Aceștia au primit pachete cu dulciuri și rechizite, dar și colinda membrilor Corului LTCOR SECTOR 5.





