Slujire arhierească la Catedrala din Târgoviște

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat, marţi, 02 februarie 2016, Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgoviște, ocazie cu care a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Gheorghe Răzvan Gagiu, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, pe seama Parohiei Glodeni, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae – Protoieria Pucioasa, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviște.

În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a vorbit despre semnificaţia spirituală şi misionară a sărbătorii Întâmpinării Domnului, arătând că Intrarea Domnului în Templul din Ierusalim se referă la faptul că, pe de o parte, El S-a arătat Împlinitorul şi Desăvârşitorul Legii Vechi, iar, pe de altă parte, este o invitaţie pentru credincioşii din toate timpurile de a se deschide prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor cotidiană şi de a mărturisi şi vesti aceasta contemporanilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…