Preoţii din cimitirele de stat din Capitală, în conferinţă

La Centrul social-cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, de lângă Mănăstirea Cernica, s-au întrunit în 29 februarie 2016 preoţii din cimitirele de stat din Bucureşti. Tema întrunirii lunare a preoţilor a fost determinată atât de anul omagial al educației tinerilor, cât şi de evenimentele din toamna anului 2015, informează Ziarul Lumina.

Întâlnirea a fost deschisă de părintele Sorin Gabriel Anghel, de la Cimitirul Vest din cadrul Administraţiei Cimitirelor Bucureşti, prin prezentarea referatului Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!, care se treferă la factorii ce influenţează depărtarea tinerilor de Biserică şi de Dumnezeu. Între factorii menţionaţi a fost şi comportamentul celor din biserică, în special al persoanelor mai în vârstă faţă de cei tineri.

„Bucuria supremă este a fi cu Hristos, fiindcă El este «Calea, Adevărul şi Viaţa», şi dacă vom crede că aceste cuvinte sunt adevărate încă de tineri, vom avea o viaţă în bucurie. A veni la Hristos şi a veni la Biserică nu înseamnă a fi într-o stare de întoarcere într-o tradiţie care este depăşită, ci înseamnă a pune vieţii noastre, încă din copilărie şi tinereţe, un fundament stabil, Care este Dumnezeu”, a precizat pr. Sorin Gabriel Anghel de la Cimitirul Vest din București.

„Prezenţa tinerilor la slujbele de înmormântare ne cheamă pe noi, preoţii, să-i apropiem mai mult de Hristos. Tinerii caută modele, dar, din păcate, modelele pe care le oferă societatea nu sunt cele care ar trebui să fie. De aceea, noi trebuie să le vorbim despre modelul absolut, perfect, Care este Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care are răspunsul la întrebarea esenţială a tuturor, mai ales a tinerilor, şi anume: «Care este scopul vieţii noastre pe pământ?» Din acest motiv, în cadrul conferinţei au fost evidenţiate aspecte nu doar teoretice, ci şi practice despre modul în care putem să-i apropiem mai mult pe tineri de Biserica Ortodoxă, atât prin şcoală, cât şi prin catehezele pe care le ţinem la biserică”, a explicat pr. Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoţilor din cimitirele de stat din Capitală.

La finalul conferinţei, pr. Costinel Ailioaei, consilier eparhial la Sectorul cimitire, monumente şi servicii funerare, a mulţumit preoţilor pentru implicarea şi răbdarea în săvârşirea slujbelor de pomenire a victimelor incendiului din clubul bucureştean Colectiv, în pofida adversităţilor unor membri ai familiilor şi ale unor apropiaţi ai celor trecuţi la Domnul.

„Am putut observa foarte uşor că, în urma tragediei de la clubul Colectiv, tinerii au fost cei care s-au aflat în prima linie şi în foarte multe situaţii au acuzat Biserica, fapte ce arată o slabă catehizare a lor. În acest context, s-a luat în discuţie faptul că trebuie să intensificăm catehizarea tinerilor pentru ca aceş­tia să cunoască mai bine realităţile din Biserică şi să se implice în viaţa acesteia”, a precizat pr. Costinel Ailioaei.

Întrunirea preoţilor din cimitirele de stat din Bucureşti a fost precedată de Sfânta Liturghie care a fost săvârşită în Biserica Învierea lui Lazăr din cimitirul Mănăstirii Cernica din oraşul Pantelimon, județul Ilfov.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…