Reprezentantele Corpului Diplomatic din țara noastră au fost sărbătorite marți, 08 martie 2016, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Au fost prezente aici soțiile ambasadorilor Georgiei, Croației, Algeriei, Rusiei, Tunisiei, Danemarcei ori Japoniei, care s-au bucurat de un recital de chitară clasică și de muzică populară românească. Doamnele au fost invitate apoi să confecționeze chiar cu mâna lor mărțișoare.
„Acesta este primul meu mărțișor, l-am decorat cu un cer albastru frumos ca în România și voi desena o floare roșie și apoi îi voi pune o ață de mărțișor”, a mărturisit Namin Lauk – Ambasada Republicii Federale Germania în România.
Întrebată dacă în Thailanda există tradiția mărțișorului, Duangchai Varakamin a răspuns:„Nu, pentru că nu avem primăvară. Avem doar vară pe tot parcursul anului, iar în nord avem câteva zile de iarnă. În Thailanda avem Ziua Mamei, pe care o sărbătorim de ziua de naștere a reginei, pe 12 august”.
Mărțișorul se găsește, la ora actuală, în România, în Republica Moldova și în Bulgaria. Toate cele trei țări au pregătit deja dosare pentru ca acest obiect tradițional să intre în patrimoniul UNESCO.
Reprezentantele Corpului Diplomatic din țara noastră au asistat apoi și la o degustare de sare țărănească, necristalizată, pusă în vechi rețete românești. Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită anual pentru a aminti atât de realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și de discriminarea și violența care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Aceasta a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU, iar în unele țări este declarată liberă prin lege.





