Sfânta și Marea Luni
În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului.
Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o prefigurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif a fost fiul patriarhului Iacob şi al Rahelei.
Din pricina unor visuri, legate de viitorul său măreţ, era invidiat de fraţii lui mai mari care l-au ascuns într-o groapă, spunându-i patriarhului Iacob că a fost mâncat de fiare sălbatice.
Mai târziu, Iosif a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul lor l-au vândut lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Ajuns în casa lui Putifar, el a respins ispita de a cădea în desfrânare cu stăpâna sa.
Vrând să se răzbune, aceasta l-a acuzat pe Iosif în faţa lui Putifar spunând că el ar fi fost cel ce a încercat să o ademenească. Ca urmare, Iosif a fost pedepsit, pe nedrept, cu temniţă grea şi lanţuri.
Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn (administrator) peste tot Egiptul. Cu prilejul împărţirii grâului, a fost recunoscut de fraţii lui evrei. Dar Iosif nu i-a pedepsit, deşi putea să o facă, ci i-a iertat.
Asemănarea dintre suferinţele lui Iosif şi cele ale lui Iisus este foarte mare, dacă vedem duhovniceşte că stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o preînchipuire a biruinţei lui Iisus asupra păcatelor lumii, iar grâul oferit celor flămânzi o preînchipuire a Sfintei Euharistii.
Smochinul neroditor
Despre smochinul neroditor, Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu spun că s-a uscat, pentru că Iisus, pe când venea din Betania spre Ierusalim, a zis:
De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce – ne spune Sfântul Evanghelist Marcu (11, 14), iar Sfântul Evanghelist Matei redă puţin diferit cuvintele Mântuitorului: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată (Matei 21, 19).
S-a spus că Hristos Domnul a făcut această minune asupra smochinului ca să ne cheme la umilinţă şi pocăinţă, la părăsirea păcatelor, simbolizate de frunzele frumoase, dar neroditoare, şi la cultivarea virtuţilor, întrucât fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor.
Începând cu Denia de duminică seara, după cei şase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi troparul:
Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Patimi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deniilor:
Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.
Hristos-Mirele Bisericii vine tainic în sufletele celor ce priveghează în rugăciune, ascultă cuvintele Evangheliei Sale şi se nevoiesc duhovniceşte căutând lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor.
Sursa: † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta şi Marea Luni, în Foame şi sete după Dumnezeu, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010.
Sfântului Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul.
Sfântul Cuvios Ioan şi-a dorit din tinereţe să urmeze calea pustiei. Într-o zi, el şi-a părăsit părinţii şi a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a şi călugărit.
În timpul luptei împăratului Leon Armeanul (813-820) împotriva sfintelor icoane, au plecat în Bizanţ alături de un alt ucenic, şi anume, Iosif, făcătorul de cântări, şi mergeau prin cetăţi îndemnând poporul să cinstească în continuare sfintele icoane. Sfântul Grigorie a voit să înştiinţeze şi pe creştinii din Roma despre cele ce se întâmplă în partea de Răsărit şi l-a trimis pe Iosif, dar pe drum a fost prins şi închis într-o temniţă în insula Creta.
Între timp, Sfântul Grigorie a trecut la Domnul şi a fost îngropat de Sfântul Cuvios Ioan. La scurt timp a trecut la cele veşnice şi Ioan, veghetor fiindu-i Iosif, care se eliberase din temniţa din Creta. Iosif a zidit o biserică aproape de Bizanţ în cinstea Sfântului Nicolae şi a adus aici moaştele celor doi sfinţi.
Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Sursa foto: arhivă Basilica
