Sf. Cuvios Antipa de la Calapodesti va fi cinstit maine in mod deosebit la Manastirea ‘Sf. Antipa’ din localitatea Calapodesti. Cu aceasta ocazie, PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, va oficia maine dimineata slujba Sfintei Liturghii. Mai multe detalii despre aceasta manastire si despre modul in care va fi cinstit maine Sf. Cuvios Antipa la manastirea din localitatea Calapodesti ne-a oferit parintele staret Pahomie: ‘Manastirea s-a infiintat in 1997, cand s-a construit o cladire pentru chilii. In 2005 am fost numit staret la aceasta manastire, iar de atunci am inceput un proiect mare de ridicare a unei biserici in cinstea Sf. Antipa. Aceasta este cea mai mare sarbatoare din zona noastra, si pentru a treia oara vine PS Ioachim Bacauanul, cu sobor de preoti si cu multi credinciosi. Cu aceasta ocazie va fi oficiata Sf. Liturghie de catre PS Sa’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





