La Baia Mare au avut loc astazi lucrarile Adunarii eparhiale a Episcopiei Maramuresului si Satmarului. Mai multe amanunte despre ordinea de zi am aflat de la pr. Cristian Stefan, consilier cultural al acestei eparhii: ‘Astazi de dimineata, de la ora 08.00, s-a savarsit Sf. Liturghie in paraclisul resedintei episcopale de catre PS Iustin Sigheteanul, urmata de slujba Te-Deum-ului. Aceasta slujire s-a datorat convocarii sedintei Adunarii eparhiale la Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului. Lucrarile propiu-zise ale sedintei, care au fost conduse de catre PS Justinian Chira, au inceput la ora 10.00, unde s-au prezentat raportul de executie bugetara pe anul 2007, proiectul de buget pe anul 2008, raportul comisiei bisericesti, activitatea culturala pe anul 2007, raportul Sectorului Social-Misionar pe anul 2007, raportul Corpului de inspectie si control pe anul 2007, activitatea inspectorilor de Religie pe anul 2007, prezentarea vietii monahale si prezentarea evenimentelor importante din viata eparhiei din anul precedent’.
De asemenea, parintele consilier Cristian Stefan ne-a prezentat si principalele activitati derulate in Episcopia Maramuresului si Satmarului, in anul 2007: ‘Din rapoartele prezentate de consilierii si inspectorii de resort au rezultat urmatoarele: Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului are un numar de 461 de parohii deservite de 561 clerici, precum si 27 de manastiri si 7 schituri, unde vietuiesc 158 de calugari si calugarite. In anul 2007 au fost hirotoniti intru preoti si diaconi 26 de clerici. Avem 41 de biserici si manastiri in constructie, 12 biserici in renovare, in 11 biserici se picteaza, iar 14 case parohiale se afla in constructie. Eparhia noastra are cele mai frumoase biserici-monument, iar 8 sunt trecute in patrimoniul UNESCO’.





