‘Este de remarcat faptul ca foarte multi tineri in ziua de astazi sunt apropiati de Biserica’

Ora de religie are un rol esential in sistemul de invatamant romanesc. In cadrul orei de religie se urmareste educarea comportamentului moral al elevilor prin cunoasterea invataturii de credinta crestina. Tocmai de aceea ora de religie se impune a fi mentinuta atat in ciclul primar, cat si cel gimnazial si liceal, adica in clasele I – XII. Acest lucru este sustinut si de catre presedintele Federatiei Educatiei Nationale, Catalin Croitoru, care critica prevederile noului proiect al Legii Invatamantului, proiect care elimina religia ca obiect de studiu in ciclul liceal: ‘Un pachet de legi absolut aberant, o carpeala a carpelilor, cu atat mai mult atitudinea fata de religie, ca disciplina scolara este de neiertat si nu are niciun fel de justificare decat ca cei care se joaca de-a facutul legilor in tara asta, nesesizand importanta sistemului educational pentru evolutia acestui popor, pentru siguranta si securitatea nationala, isi permit sa se joace, sa faca tot felul de licente in domeniu cat se poate de nefericite. Evident ca e vorba de oameni care se cred dumnezei si care cred ca pot sa hotarasca in numele altora, oameni care in mod evident au o lacuna grava in educatia lor, incat le lipseste chiar educatia spiritului, educatia religioasa, oameni care nu cred in Dumnezeu, or acesta este un mare prejudiciu care il aduce in primul rand generatiilor tinere ale acestei tari, care au nevoie de un asemenea gen de educatie, de o asemenea cultura in domeniul religios, cu atat mai mult cu cat este de remarcat faptul ca foarte multi tineri in ziua de astazi sunt apropiati de Biserica, merg la slujbe, iar marea lor majoritate cred in Dumnezeu fara sa-i fi invatat cineva’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…