Astazi, 15 februarie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestatia formulata de catre IPS Andrei, arhiepiscop de Alba Iulia, impotriva deciziei CNSAS privind colaborarea cu securitatea ca politie politica. La resedinta arhiepiscopala, IPS Andrei a facut o declaratie de presa, in care a subliniat urmatoarele aspecte: ‚Eu cred ca cei din Colegiu nici nu s-au uitat la dosarul voluminos de urmarire pe care il aveam in institutia dansilor. Dosarul respectiv a fost vazut de catre unii dintre cercetatori, dar cred ca cei din Colegiu nu l-au vazut. Daca noi am fi oameni sfinti, daca am fi crestini absoluti nu ne-ar prea interesa de deciziile pe care le dau pe nedrept forurile omenesti, pentru ca stim ce avem in constiinta, dar pentru imaginea Bisericii asemenea decizii pot fi daunatoare, si asa cum am zis cred ca, Curtea de Apel, atunci cand a reparat stricaciunea pe care a facut-o CNSAS-ul, stropindu-ma cu noroi si pe mine si pe altii nefiind vinovati, aceasta decizie este dupa voia lui Dumnezeu’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





