La Catedrala patriarhala, Sf. Liturghie a fost oficiata de PS Varsanufie Prahoveanul

Crestinii ortodocsi intra, astazi, in perioada Triodului, una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic. Mai multe detalii despre semnificatiile acestei perioade liturgice a oferit Preasfintitul Varsanufie Prahovenul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, in cuvantul de invatatura adresat credinciosilor in cadrul slujbei Sfintei Liturghii oficiata astazi la Catedrala patriarhala din Bucuresti: ‚Cu aceasta duminica a Vamesului si a Fariseului incepe perioada numita a Triodului, numita asa dupa cele trei cantari care se canta in vremea canonului. Perioada aceasta debuteaza cu trei saptamani in care in fiecare duminica se face un indemn. Duminica aceasta ne indeamna sa ne smerim, duminica Fiului risipitor de aduce aminte de pocainta, duminica Infricosatoarei judecati ne aduce aminte de moarte, pentru ca gandul acesta sa ne indeparteze de pacat, iar duminica Izgonirii lui Adam din rai ca omul a pierdut viata cea vesnica din cauza mandriei si lacomiei, dar a recastigat-o prin jertfa si prin Invierea lui Hristos. Dupa aceste trei saptamani incepe calatoria cea duhovniceasca a Postului Mare care are ca finalitate sarbatoarea cea mare a Invierii lui Hristos’.

De asemenea, PS Varsanufie Prahoveanul s-a referit, in cuvantul sau, si la pericopa evanghelica de astazi, din Duminica Vamesului si a Fariseului. PS Sa a facut o paralela intre mandria vamesului de atunci si cea de care dau dovada acei oameni care, astazi, se cred indreptatiti sa solicite scoaterea religiei din scoli: ‚Mandria ia de multe ori mintea omului si-l indeparteaza de Dumnezeu, si aceasta indepartare si racire de Dumnezeu il rataceste pe el si aduce peste inima si peste sufletul sau necredinta. Mandria lupta, dupa cum am vazut nu cu mult timp in urma, impotriva sfintelor icoane si chiar impotriva studierii religiei de catre copiii si tinerii nostri. Este inadmisibil ca cineva care conduce invatamantul sa spuna despre religie ca reprezinta numai basme sau sa arate ca rostul ei este ca si cum n-ar fi’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…