Biserica Ortodoxa Romana sarbatoreste astazi Duminica lasatului sec de carne sau a infricosatei judecati. Mai multe amanunte despre semnificatia duhovniceasca a acestei zile am aflat de la diac. Silviu Tudose, asistent la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Justinian Patriarhul’ din Bucuresti: ‘In primul rand, ea continua ceea ce am facut ieri, adica am comemorat pe cei trecuti dincolo, pe mortii din familiile noastre si pe cei care nu are cine sa-i pomeneasca, anticipand adunarea finala a celor vii si a celor morti, a noastra, a tuturor, cu toti cei care au trait pe pamant. In al doilea rand, Duminica infricosatoarei judecati completeaza intr-un fel evocarea dreptatii lui Dumnezeu, pe care am facut-o cu o duminica inainte, Duminica fiului risipitor. In al treilea rand, ea deschide o saptamana pregatitoare pentru inceputul Postului Mare. Intre duminica aceasta si Duminica izgonirii lui Adam din rai este condensata intreaga istorie a mantuirii neamului omenesc, pentru ca dupa aceea, pe parcursul Postului Mare, timpul acesta al istoriei sa fie cumva rastignit pentru a fi indumnezeit. De fapt, Duminica aceasta ne ajuta sa gandim ca toti vom muri si ca toti vom ajunge la un moment dat sa fim judecati de Dumnezeu, si avem sansa in timpul Postului Mare, prin pocainta, sa dobandim un raspuns bun la aceasta judecata. In acelasi timp, ea este si o imagine a vietuirii primilor oameni in rai, acolo unde nu se mancau produse din carne’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





