Suntem la inceputul Postului Mare, Postul Pastelui. Pentru crestini, postul in general si Postul Mare in special are un profund sens spiritual, fiind cununa unui intreg alai de virtuti. Desigur, nu este usor sa fi virtuos, sa porti fara murmur postul, sa nu il consideri o povara suparatoare. Postul este in primul rand un exercitiu spiritual, prin care se intareste vointa, se arata masura in care spiritul stapaneste trupul si in egala masura se masoara iubirea fata de Dumnezeu. Postul este o masura a jertfei de care suntem in stare pentru a fi mai puri, mai buni, mai iubitori fata de aproapele nostru, informeaza cdep.ro. Iata de ce, senatorii si deputatii din Grupul Ecumenic de Rugaciune din Parlamentul Romaniei adreseaza colegilor lor, senatori si deputati, demnitarilor romani, tuturor romanilor, indemnul de a urma exemplul Mantuitorului Iisus Hristos, tinand marele post al Pastelui intarindu-si, pe aceasta cale credinta in Dumnezeu si iubirea fata de oameni.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





