Acest sfant a trait intr-o localitate din zona Buzaului, in perioada in care Dacia Carpatica era stapanita de goti. In cadrul unei campanii de persecutie a crestinilor, in anul 372, gotii si-au facut aparitia in localitatea Sf. Sava, pe care l-au luat captiv, impreuna cu preotul satului. Pentru ca nu a vrut sa renunte la credinta crestina, gotii l-au inecat in raul Mouseus, Buzaul de azi. Mai multe detalii despre acest sfant am aflat de la parintele profesor Gheorghe Sava, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Buzau: ‘El a trait in secolul al IV-lea, iar dupa unii cercetatori s-ar fi nascut la anul 338, langa Buzau, si provenea dintr-o familie crestina. Parintii i-au insuflat credinta in Dumnezeu, fapt remarcat si de catre preotul Sansala din localitate. Insa, pentru credinta lui este prins si, impreuna cu preotul Sansala, i se cere sa manance carne din carnea jertfita idolilor, dar Sf. Sava refuza lucrul acesta, dupa care va fi torturat si in final inecat in apa Buzaului’.
De asemenea, parintele profesor Gheorghe Sava ne-a vorbit si despre modelul de credinta pe care il reprezinta Sfantul Mucenic Sava de la Buzau: ‘Pentru Biserica noastra, Sf. Sava ramane unul dintre primii martiri crestini care au trait pe aceste meleaguri si care au dat dovada ca invatatura Mantuitorului Iisus Hristos este o modalitate de viata, si el a inteles sa traiasca aceasta invatatura si sa raspunda cu curaj celor care ii cereau sa paraseasca credinta crestina. De aceea, Sf. Sava este pentru noi, cei de astazi, un model de vietuire, un model de curaj, un model de modul cum trebuie sa fie infruntati cei care nu au nimic in comun cu invatatura crestina, singura adevarata’.





