Corul de elevi „Sfântul Nectarie” va susține o serie de concerte în Germania și Elveția

În perioada 25 iulie – 4 august 2008, Corul „Sfântul Nectarie”, alcătuit din elevi ai Parohiei Ghimicești, județul Vrancea, condus de preotul Vasile Dabija, va susține, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Epifanie al Buzăului și Vrancei, o serie de concerte în Germania și Elveția, la invitația Asociaței Multikulturverein din Berna. Deplasarea face parte dintr-un parteneriat mai amplu, încheiat în anul 2007, ce are ca scop cunoașterea valorilor Ortodoxiei și a tradițiilor românești. De amintit în acest sens este programul pe care Corul „Sfântul Nectarie” îl va susține, la 1 august a.c., de Ziua Națională a Elveției, prilej cu care elevii vor interpreta imnuri religioase, cântece populare și patriotice, îmbrăcați în costume populare românești.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…