Perioadă de înscrieri la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București a început, astăzi, 14 iulie a.c., înscrierea candidaților pentru examenul de admitere. Candidații se pot înscrie pentru susținerea concursului de admitere începând de astăzi și până vineri, 18 iulie a.c.. Care sunt specializările pentru care pot opta candidații ne-a spus pr. prof. dr. Emanoil Băbuș, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București: „La facultatea noastră avem mai multe specializări: Teologie Ortodoxă Pastorală ( 97 de locuri finanțate de la buget, 50 de locuri cu taxă, pentru licențiați și 100 de locuri cu taxă); Teologie Ortodoxă Didactică ( 50 de locuri finanțate de la buget, 25 de locuri cu taxă, pentru licențiați și 25 de locuri cu taxă); Teologie Socială ( 50 de locuri finanțate de la buget, 25 de locuri cu taxă, pentru licențiați și 25 de locuri cu taxă); Artă Sacră ( 50 de locuri finanțate de la buget, 25 de locuri cu taxă, pentru licențiați și 25 de locuri cu taxă)”.

Susținerea examenului de admitere, respectiv concursul de dosare, va avea loc luni, 21 iulie a.c.. Care este metoda de examinare a candidaților am aflat, de asemenea, de la pr. prof. dr. Emanoil Băbuș: „La Teologie Pastorală va fi un test tip grilă, iar în calcularea notei de examen, 50 % va avea pondere nota testului, 40 % media anilor de liceu sau seminar și 10 % media de la bacalaureat. Pentru Teologie Ortodoxă Didactică și Teologie Socială va fi un concurs de dosare, iar ponderea o va reprezenta media anilor de studii liceale ( 80 %) și media de la bacalaureat ( 20 %). La secția Artă Sacră va fi o probă eliminatorie de desen ( admis/respins) și un concurs de dosare, iar ponderea o va reprezenta media anilor de studii liceale ( 80 %) și media de la bacalaureat ( 20 %)”.

( Sursa: Radio TRINITAS)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…