Hram la parohia „Sfânta Ana” din municipiul Galați

În ziua pomenirii Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana, ieri, 9 septembrie a.c., parohia cu hramul „Sfânta Ana” din Galați și-a serbat hramul. Sute de credincioși ai parohiei au participat, începând cu ora 9:00, la slujba Sfintei Liturghii săvârșită de un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Eugen Buruiană și cu parohul Bisericii „Sfânta Ana”, pr. Ion Jalbă. În biserica nouă, aflată încă în construcție, credincioșii s-au bucurat și de vizita Preasfințitului Casian, Episcopul Dunării de Jos, care a rostit un cuvânt de învățătură la sfârșitul slujbei, subliniind semnificația sărbătorilor de la începutul noului an bisericesc, sărbători care ne fac părtași iconomiei mântuirii noastre actualizate an de an. Chiriarhul locului a mai arătat că „astăzi începe o lume nouă. Nașterea Maicii Domnului este începutul unei lumi a prezenței harului și darului dumnezeiesc în mijlocul nostru. Prin Sfinții Părinți Ioachim și Ana, așadar printr-o familie sfântă și curată, Dumnezeu izbăvește lumea. Maica Domnului este darul lui Dumnezeu pentru părinții săi. Ea se naște ca rod al rugăciunilor și nu ca rod al firii omenești”. După încheierea slujbei de hram, membrii consiliului și comitetului parohial au împărțit celor prezenți 1.000 de pachete cu mâncare, dovedind iubirea creștinească față de aproapele.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 210/ 10 septembrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…