O delegație a Mitropoliei Olteniei condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu Popa, însoțește, începând de vineri, 10 octombrie, procesiunea cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nifon în Moldova.
Astfel, moaștele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, au ajuns pentru prima dată la Onești, ieri, la orele dupa amiezii, cu ocazia sărbătoririi a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei Romanului. Credincioșii s-au putut închina acestora la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”, acolo unde s-a săvârșit, începând cu ora 18.00, slujba Vecerniei.
Astăzi, 11 octombrie a.c., sfintele relicve vor ajunge la Borzești. Aici, creștinii ortodocși vor putea asista și la slujba de resfințire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, slujbă ce va fi oficiată de un sobor de 10 ierarhi. În după amiaza acestei zile, moaștele Sfântului Nifon vor pleca la Roman, unde vor rămâne la Catedrala Episcopală până duminică, 12 octombrie, când, după Sfânta Liturghie ce va fi oficiată de un sobor 15 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, vor pleca spre Iași, acolo unde vor putea fi cinstite și închinate alături de moaștele Cuvioasei Parascheva, până miercuri, 15 octombrie.
Amintim că momentul principal al manifestărilor prilejuite de praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva îl constituie slujba Sfintei Liturghii de marți, 14 octombrie care va fi oficiată anul acesta pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane din Iași.
Moaștele Sfântului Ierarh Nifon au fost aduse în țară de domnitorul Neagoe Basarab, mâna si capul acestuia fiind păstrate în biserica ce a fost construită de domnitor la Curtea de Argeș. Din porunca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 25 octombrie 1949, acestea au fost aduse la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova unde se găsesc și astăzi.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei





