Concert de colinde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Auzind tainic glasurile îngerești, grupuri de colindători se vor întâlni și în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și vor urma pe magi, aducând darurile lor de credință și dragoste. Desfășurată sub arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Damaschin Coravu, întâlnirea în credință va avea loc în amfiteatrul Centrului Social, reunind mai multe grupuri corale, printre care amintim: Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, Corala Catedralei Episcopale din Slobozia, trei grupuri corale ale Liceului de Artă „Ionel Perlea” din același oraș, Corul diaconilor și Coralele preoțești ale protopopiatelor Călărași și Urziceni. Colindul sfânt și bun va răsuna în fiecare seară în sala amintită, la ora 18.00, între 15-18 decembrie a.c.. Toți doritorii pot participa la acest eveniment pe bază de invitație, care se procură în mod gratuit de la registratura centrului eparhial, fiind valabilă pentru două persoane. Dată fiind capacitatea amfiteatrului de 130 locuri, și invitațiile vor fi limitate pentru acest număr de participanți. În prima seară sunt așteptate oficialitățile locale, iar cea de-a doua seară va continua cu aceiași oaspeți. Penultima seară de întâlnire pentru colinde se va adresa bătrânilor, pentru ca șirul evenimentulor să fie încheiat cu participarea publicului larg la acest evenimet.

Biroul de presă al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…