Astăzi, 28 ianuarie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Kiril, noul Patriarh ales al Moscovei și al întregii Rusii, următoarea telegramă de felicitare:
Înaltpreasfinția Voastră,
Vă felicităm pentru alegerea Înaltpreasfinției Voastre ca nou Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii și Vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu în lucrarea sfântă la care ați fost chemat, păstrând cu fidelitate adevărul etern al Evangheliei, într-o lume aflată în rapidă schimbare. Sperăm într-o cooperare frățească folositoare Bisericilor noastre surori și Ortodoxiei în general.
Cu frățească dragoste în Hristos, prietenie și prețuire,
†Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
La festivitățile de întronizare a noului Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, care vor avea loc duminică, 1 februarie 2009, în Catedrala ‘Hristos Mântuitorul’ din Moscova, Biserica Ortodoxă Română va fi reprezentată de o delegație formată din Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, și Preasfințitul Părinte Episcop Casian al Dunării de Jos.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE





