În seara zilei de 29 aprilie 2009, vor fi aduse din Grecia la București, spre închinare, moaștele Sfântului Grigorie Palama, teolog al Luminii harului ceresc, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc anul acesta 650 de ani.
Cinstitele moaște vor putea fi venerate la Catedrala Patriarhală în zilele de 29 și 30 aprilie și în biserica-paraclis studențesc „Sfântul Grigorie Palama” din incinta Universității ‘Politehnica’ din București în dimineața zilei de 1 mai, iar apoi se vor afla la Galați, în perioada 1-4 mai 2009.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR





