Sf. Mc. Pantelimon, ocrotitorul Schitului Măgureanu

Numeroase lăcaşuri de cult sunt ocrotite de Sf. Mc. Pantelimon, Doctor fără de arginţi. Printre acestea se află şi Schitul Măgureanu din Capitală.

Manifestările dedicate hramului vor debuta în ajunul sărbătorii. Astfel, miercuri va fi oficiată Slujba Privegherii, începând cu ora 18:00.

În ziua praznicului vor fi săvârşite Acatistul sfântului, Ceasurile împărăteşti şi Sfânta Liturghie, ne-a transmis Părintele stareţ Antim David.

După slujbă vor fi pomeniţi ctitorii şi se vor acorda pachete cu alimente pentru credincioşi.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…