Profesorii de religie din județul Prahova s-au întâlnit astăzi, 17 septembrie, cu Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, informează postul de radio al Patriarhiei Române. Consfătuirea profesorilor de religie a avut loc la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ploiești.
Preasfințitul Varsanufie a prezentat un mesaj din partea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Apoi, s-au dezbătut probleme legate de activitatea metodică desfășurată în anul școlar 2009-2010, de perfecționarea cadrelor didactice și de înscrierea la gradele didactice, de realizarea planificării anuale și calendaristice pe baza noii programe școlare. A fost prezentată noua programă de religie pentru clasele I-VIII.
În școlile și liceele din județul Prahova predau religie 160 de profesori titulari.





