Duminică, 27 septembrie 2009, la orele după-amiezii Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va efectua o vizită pastorală în Episcopia Tulcii, informează Biroul de Presă al Episcopiei Tulcii. Este pentru a două oară când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel vizitează și binecuvintează credincioșii tulceni, după ce în anul 2008, la praznicul Bunei-Vestiri, Preafericirea Sa a instalat ca Episcop al Tulcii pe Preasfințitul Părinte Visarion Bălțat. Cu această ocazie, Preafericirea Sa va participa în Biserica „Sfânta Treime și Sfântul Ierarh Iachint”, din municipiul Tulcea, alături de alți înalți ierarhi, la festivitățile prilejuite de proclamarea locală a Sfântului Iachint, primul mitropolit al Țării Românești, cel care a păstorit mai întâi cu multă râvnă și înțelepciune, răbdare și dragoste, în jurul anilor 1358-1359, în istorica cetate a Vicinei. De asemenea cu această ocazie, Preafericirea Sa va săvârși și sfințirea bisericii cu hramul „Sfânta Treime și Sfântul Iachint, mitropolitul Țării Românești” din Tulcea.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





