Joi, 24 septembrie 2009, va fi inaugurat Centrul cultural catehetic al Parohiei „Sfânta Ana” din Târgu Mureș, conform reintregirea.ro. Cu această ocazie Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei va fi prezent în mijlocul credincioșilor din Târgu Mureș, slujind joi seara începând cu ora 18.00 slujba Vecerniei la Biserica „Sf. Ana”. După Slujba Vecerniei ÎPS Andrei va binecuvânta începutul activității acestui Centru cultural catehetic care a fost pus sub ocrotirea Sf. Chiril al Ierusalimului. Activitatea centrului va fi coordonată de Părintele Cătălin Maier, care a oferit mai multe detalii despre activitatea acestui centru: „Centrul cultural catehetic Sf. Chiril al Ierusalimului se dorește a fi înainte de toate un loc de întâlnire și manifestare pentru tineri. Un loc în care tinerii să se poată exprima, un loc în care cineva să îi asculte. De cele mai multe ori tinerii sunt văzuți doar ca receptori ai educației adulților și de prea puține ori adulții își amintesc ceea ce Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a spus: «De nu vă veți întoarce și nu veți fii precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor». Ascultându-i pe tineri realizăm cel puțin două lucruri foarte importante. Mai întâi putem să ne folosim de frumusețea și energia spirituală specifice vârstei lor. Apoi putem afla ce își doresc ei, ce căutări au ei înlăuntrul lor, și astfel procesul educațional, demersul catehetic se poate plia pe nevoile reale ale tinerilor, pe frământările uneori zbuciumate pe care le poartă și pe care nu are cine sa le ia în seamă pentru că nimeni nu îi ascultă. Spațiul care va găzdui acest centru se află la demisolul oficiului parohial și este un spațiu generos care permite organizarea unor seri de film, a unor seri de muzică si a multor altor activități menite să ofere tinerilor posibilitatea petrecerii timpului liber într-un mod frumos și constructiv. Ne bucuram că la acest început de drum va fi în mijlocul nostru și ÎPS Andrei care va binecuvânta lucrarea noastră misionară care nădăjduim să fie una rodnică”.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





